Au spus despre noi
"Adevărul este, că, nu am crezut niciodată în aceste lucruri. Apoi am instalat una, prima dată numai o singură cutie de monitorizare într-un camion. La început nu am observat nici o schimbare. Apoi, lună după lună am constatat că pot filtra orice cu ea, fie furt sau transport la negru."
"De mult căutam pe piață un sistem cu care pot controla activitatea flotei noastre. Știam că nu trebuie să caut printre soluții ieftine care promit totul. Apoi am și găsit... Prima dată ni s-a părut puțin cam scump, dar acum mi-am dat seama că serviciile oferite de sistem, ceea ce știe, erau în preț."
"Am văzut eu deja multe, am făcut și eu cândva. Mari bisnisuri și păcăleli. Cam așa am pornit și față de acest WebEye. Prima dată nici nu am vrut să cumpăr sistemul, eventual, doar să testez. Puneți-mi ceva pe masă, apoi putem discuta despre preț. M-am și surprins calumea când deja în perioada de test s-a dovedit că Gergő fură combustibilul dintr-o basculă. Despre el chiar că nu am fi crezut. Acum nu mai lucrează la noi..."
"Fiind directorul financiar, eu trebuie să am în vedere în același timp atât cheltuielile cât și încasările. Când directorul firmei mi-a spus că s-a înțeles cu o firmă și vor instala niște cutii negre în 5 camioane, atunci eu nu i-am simțit numai partea de cheltuieli, știam că acestea nu ne vor aduce nici un venit. Șeful este un om corect, a și anunțat șoferii că de acum înainte se va putea urmări prin Internet toate autovehiculele firmei. Nici nu a presupus până atunci că cineva ar abuza de avutul firmei. Apoi, cum au trecut lunile și mă uitam la cheltuieli, m-am mirat și eu. Consumul de combustibil al autovehiculelor a scăzut, la fel și nr. de km parcurși. Și, bineînțeles, toate acestea intr-o lună obișnuită din punct de vedere a transporturilor. Adevărul este, că pe mine numai acest lucru putea să mă convingă."
"Pe mine mă interesau de mult noile tehnici și soluții moderne în toate domeniile, de aceea m-am gândit că ar trebui să depășim peste sistemul de navigație și să căutăm ceva care să ne ajute logistica, mai ales dacă ar contribui și la reducerea cheltuielilor firmei, atunci am început să caut pe Internet. Am văzut câteva, am primit și oferte, relativ multe din cele ieftine. Am încercat și acestea, dar mi-am dat seama că serviciile oferite de sistem sunt proporționale cu prețrile lor. Deci, am început să caut printre categoriile superioare. Nu spun că prețul nu mă interesa, dar din punct de vedere al serviciilor eram foarte exigent. După mai multe testări am încheiat contract cu Lochner. Deși prețul îmi stă în cap și acum, dar în secret simt că am câștigat mult."
"Prima dată am crezut că numai din combustibil se fură, nici nu prea ne-am mirat, că mulți dintre angajații noștri au crescut în sistemul vechi și am acceptat aceste mici cantități. Dar când am văzut că dispare mult mai mult combustibil decât cum am crezut, trebuia să intervenim. Dar acesta era doar un singur truc. Atunci ne-am mirat când am văzut că șeful de tură validează pentru cei 8 muncitori, pentru 4 beri, începerea activității la ora 7, deși microbuzul ajunge cu ei pe teren cu puțin înainte de ora 9. Dacă nu ar fi acest control, am plăti muncitorilor întotdeauna 2 x 8 = 16 ore în plus, cu sporuri. Acesta este mult mai mult decât cât puteau fura din combustibil. Nu am îndoială că într-o lună jumate s-a amortizat toată investiția."
Română
Deutsch
English
Magyar
South African (afr)